Săptămâna de conștientizare a consumului de sare cu tema: „Mai puțină sare, mai multe arome!”

Posted on 12/03/2021 in Comunicat de presă by massmedia

Săptămâna de conștientizare a consumului de sare cu tema: „Mai puțină sare, mai multe arome!” se desfășoară, în acest an, în perioada 08-14 martie și are ca scop familiarizarea populației cu informații pentru a reduce consumul de sare în alimentație. Acesta este un pas vital în reducerea riscului de apariție a tensiunii arteriale crescute; a bolilor cardiovasculare asociate precum accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă și bolile de inimă, bolile renale cronice.

În Republica Moldova se desfășoară campania națională de informare și sensibilizare pentru reducerea consumului de sare ”Redu sarea din mâncare”, scopul fiind informarea și sensibilizarea populației privind riscurile pentru sănătate asociate unui consum mare de sare. Aceste acțiuni se desfășoară în prezent în 20 de raioane ale țării.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă să consumăm mai puțin de 5 g de sare pe zi, dar consumul mediu zilnic de sare în regiunea europeană variază între 8 g și 19 g pe zi – cu mult peste această recomandare.

Potrivit Studiului privind consum alimentar de sare, în Republica Moldova se consumă de 2 ori mai multă sare decât cantitatea maximă recomandată de OMS. Astfel, un adult consumă 10,8 grame de sare pe zi, pe când cantitatea recomandată este nu mai mult de 5 grame de sare pe zi.

În țara noastră, nivelul de consum este mai mare în rândul bărbaților (11,5 grame pe zi) decât în rândul femeilor (10,3 grame pe zi). Mai multă sare a fost consumată în mediul rural: 11,3 g/zi, comparativ cu cel urban: 10 g/zi. Cea mai mare cantitate a sării a fost luată de moldoveni din pâine (5,5 g), întrucât un adult consumă zilnic în medie 333 grame de acest produs.

Consumul unei cantități mari de sare este un factor determinant al tensiunii arteriale crescute, iar reducerea acesteia ar îmbunătăți starea de sănătate prin diminuarea incidenței bolilor cardiovasculare și, prin urmare, a ratei aferente de deces. Evident, trebuie întreprinse mai multe măsuri pentru a reduce riscurile pentru sănătate ale unei diete bogate în sare.

Scăderea aportului de sare este recunoscută drept „cea mai bună intervenție” a OMS: o intervenție economică eficientă în domeniul sănătății publice pentru reducerea bolilor netransmisibile. În 2013, Adunarea Mondială a Sănătății a stabilit un obiectiv global pentru o reducere de 30% a aportului de sare până în 2025, în conformitate cu recomandarea OMS <5 g. Chiar și o scădere cu 15% a consumului de sare ar scădea tensiunea arterială și ar preveni până la 8,5 milioane de decese premature într-un deceniu în țările cu venituri mici și medii.

Mesajele-cheie transmise populației în această săptămână sunt:

o       Înlocuiți sarea cu ardei iute, citrice, ierburi proaspete, usturoi, piper negru și alte condimente;

o       Reduceți consumul sosurilor precum cel de soia, ketchup și sosurilor pentru salate, care pot conține multă sare ascunsă;

o       Reduceți consumul de sare până la 5g/zi = o linguriță de sare.

Toate materialele campanei sunt plasate și le puteți accesa pe platforma de promovare a sănătății: www.prosanatate.md.

 

 

 

Comments on 'Săptămâna de conștientizare a consumului de sare cu tema: „Mai puțină sare, mai multe arome!”' (0)

Comments are closed.