Un regim special de activitate de la 1 martie în legătură cu agravarea situației prin COVID-19

Posted on 01/03/2021 in Comunicat de presă by massmedia

În Republica Moldova se înregistrează o creștere esențială a numărului de cazuri noi și creșterea ponderii testelor pozitive la COVID-19. Prin urmare, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a aprobat decizia de a institui un regim special de activitate la nivel național, în perioada 1-15 martie 2021 (Hotărârea nr.47 din 26.02.2021). Astfel, se instituie, începând cu 5 martie 2021, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, obligativitatea prezentării, la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova, a rezultatului testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de intrare. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză sau rusă.

Cetățenii Republicii Moldova care nu vor deține rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire, vor fi obligați să îndeplinească Fișa epidemiologică și să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, indiferent de zona din care sosesc.

Conducătorii entităţilor publice și private vor asigura regim special de lucru, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar pentru asigurarea funcționalității instituției și a personalului activitatea căruia necesită prezența obligatorie la serviciu. Pentru personalul activitatea căruia nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, se vor asigura condiții de muncă la distanță.

Instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior în instituțiile publice şi private vor desfășura procesul de studii în regim online. Olimpiadele școlare nu vor mai putea fi organizate cu prezența fizică a persoanelor.

Totodată, se interzice activitatea instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură cu prezența spectatorilor, iar transportul public în municipiul Chișinău va fi sistat în zilele de sâmbătă și duminică. Comisia teritorială extraordinară de sănătate publică a mun. Chișinău va stabili un regim de circulație limitat al transportului public în raza municipiului.

Menționăm că aprobarea măsurilor de restricție este argumentată de sporirea incidenței, creșterea ratei contagiozității, creșterea numărului de teritorii clasificate în cod roșu de alertă, creșterea numărului formelor grave ale bolii, creșterea numărului de decese, sporirea ratei de pozitivitate a testelor la virusul SARS-CoV-2, creșterea numărului de forme asimptomatice, răspândirea comunitară.

Toate acestea atestă tendințe de agravare a procesului epidemic a infecției cu COVID-19 în Republica Moldova. În context, se recomandă reprezentanţilor mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19.

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispoziţiilor aprobate, aducându-le în concordanţă cu hotărîrile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

Nerespectarea măsurilor de sănătate publică, expuse în hotărîrile CNESP constituie pericol pentru sănătatea publică și vor servi drept temei pentru tragerea la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

Comments on 'Un regim special de activitate de la 1 martie în legătură cu agravarea situației prin COVID-19' (0)

Comments are closed.